Primele pânze îngheţate pe geam... şi mă cutremur simţind iarna până în străfundul inimii. De fapt, nu am de ce mă plânge... ador frigul. Da, una dintre anomaliile mele: deşi sunt născută vara, ador frigul.Iarna e un anotimp al contrastelor. Nu cred să existe un alt anotimp care să împletească mai minunat tristeţea şi bucuria. Şi din albul acela pur şi infinit parcă aştept să tresară dintr-o dată... ceva.
Am mâinile îngheţate. Şi nimeni şi nimic nu mi le poate încălzi. Mă îngrijorează faptul că se îndreaptă spre suflet. Şi nu îl pot proteja. Deja îmi văd "totul" îngheţat... iubirea, durerea şi zâmbetul.
O statuie plină de o viaţă rece. Şi ea va reînvia doar atunci când cineva se va îndura să-i cioplească un alt suflet. O nouă puritate, pentru că celălalt suflet a fost murdărit de păcat.
Şi e un zbucium continuu, un zbucium de un calm forţat, asemeni fulgilor rupţi din nori, care poate ar vrea să se dezlănţuie, dar nu o pot face fără voia vântului.
Şi apoi se opreşte. Şi totul e de un alb de neatins, echilibrat şi rece.
pic by narcissa [http://narcissa09.blogspot.com]
