Fiţi melancolici! Înecaţi-vă în lacrimi! Urlaţi-vă durerea la toate răscrucile! Urlaţi-vă durerea! Rupeţi din inimi amestecurile acelea transparente, în care toate se întrepătrund, în care amintirea e totuna cu dorinţa, şi lumina cu întunericul, şi moartea cu viaţa, şi negrul şi albul... toate devin una, înşelătoare şi seducătoare şi... plină de voi.
M-au îngheţat eşecurile, m-au ars reuşitele, m-au tăiat neadevărurile şi m-au întemniţat speranţele. Aşa o să păţiţi! Dar merită să fii melancolic. Să aştepţi să-ţi sară cineva în ajutor şi nimeni să n-apară, să-ţi imaginezi braţe sigure, puternice şi calde cuprinzându-te, şi doar să le visezi în fiece noapte, niciodată să nu le simţi, să-ţi doreşti soare şi el să apară în tot cartierul, dar nu pe strada ta, din pricina blocurilor prea înalte... ale celor din jur. Şi dorinţa supermă a melancolicului: doreşte-ţi să se întoarcă timpul! Speră cât mai mult la aceasta, căci niciodată nu se va întâmpla, şi când vei realiza că timpul e unul dintre multele lucruri ireversibile... ai să plângi. A, dar nu asta voiai?
Deci fiţi melancolici! Înecaţi-vă durerea în lacrimi! Rupeţi-vă din inimi! Căci eu am obosit.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
mi-i se pare minunat cum ai putut transpune acea stare de multe lacrimi,de regrete,de nebunie,de singuratate,de dorinte,de neimplinire,de rotund : "sa-ti imaginezi brate sigure, puternice si calde cuprinzandu-te, si doar sa le visezi in fiece noapte, niciodata sa nu le simti".
cum facem cu regatul?acte de donatie?..um ?
pai cum se poate dona ..si ce ?
sa ma anunti :p
Trimiteți un comentariu